Fiind sarbatorile de Pasti, mi-am adus aminte cu nostalgie de anii copilariei. Pe vremea aceea nu cumparam cozonacul sau pasca, ci pregateam totul in casa impreuna cu mamaia mea. "Mamaia" este mama mamei mele, sufletul meu (suna a manea, dar asta simt). Mamaia e persoana care m-a crescut de mica si m-a inteles cum nu cred ca a reusit vreodata cineva sa o faca. Vorbesc despre ea la timpul prezent, desi a plecat de multi ani intr-o lume mai buna (sper). In sufletul meu e prezenta in fiecare clipa. Nu cred ca am cunoscut vreun om care sa fi trecut prin atatea greutati ale vietii si care sa-si pastreze sufletul curat si privirea senina, sa depaseasca orice lovitura cu atata demnitate si cu atata putere.
In poza nu e mamaia mea, ci e o batranica care seamana cu ea: acelasi zambet bun si sincer.
Poate postarea mea pare trista, dar nu sunt trista atunci cand scriu aceste randuri. Doar vreau sa-mi exprim recunostinta fata de bunica mea si fata de tot ceea ce a facut pentru mine. Mamaia mea a fost o femeie buna, dar darza in acelasi timp si am invatat foarte multe lucruri bune de la ea. Uneori cred ca Sadoveanu a scris "Baltagul" pentru ea. Vitoria Lipan este simbolul femeii simple de la tara care ar fi in stare de orice sacrificiu pentru familie. Nu pot decat sa fiu bucuroasa ca am avut ocazia sa petrec atat de mult timp cu ea si sa invat atat de multe lucruri pe care nu le gasesc in nicio carte. Mamaia mea nu-mi spunea povesti cu Alba ca Zapada, dar imi povestea intamplari reale din vremea razboiului. Eram atat de fascinata, incat o rugam sa-mi povesteasca de nenumarate ori aceeasi intamplare. Seara era obosita, dar eu tot n-o lasam sa doarma :) O intrebam: "Mamaie, dormi? Dar de ce dormi? Povesteste-mi cum era cand au venit rusii si a trebuit sa-i tineti in casa! Zi-mi cum te-ai dus matale sa-i duci mancare pe front lu' badia Savel (fratele ei)." Si la 5 ani eram tot insomniaca :) Stiam pe de rost experientele ei de viata, dar tot imi era drag sa o ascult povestind. Cateodata, fiind intre starea de veghe si cea de somn, mai gresea cate un detaliu din povestire si o corectam: "Mamaie, dar data trecuta ai zis ca..." Desi stiu si acum ceea ce imi povestea mamaia mea, daca m-as apuca eu sa relatez, nu ar avea acelasi farmec. Mamaia avea un talent innascut de a povesti in dulcele ei grai bocovinean.
Daca aveti bunici, pretuiti-i si aratati-le cat de mult ii iubiti si ii respectati! Nu degeaba se spune ca cine nu are un batran sa-si cumpere.
PS: Va doresc sa aveti parte de sarbatori cu bucurie, sanatate si liniste sufleteasca!
Ce frumos ... bunicii nostri vor trai mereu in amintirile noastre
RăspundețiȘtergereAi dreptate!Trebuie sa le iubim si sa le apreciem atata timp cat le mai avem!Frumoasa postare:)
RăspundețiȘtergereSi a mea scumpa si pretioasa bunica s-a dus de 8 ani ,insa si acum imi rasuna glasul ei,parca il aud,ea m-a invatat prima rugaciune ,ea m-a invatat sa ma inchin. Intr-adevar nici mie nu mi-a spus povesti insa imi povestea din razboi,cum a fost si multe intamplari,bunicul a fost si el veteran de razboi ,si aveastranse intr-un sertar muuulte decoratii. Uneori cand era nostalgic si el ne povestea franturi ce mi se pareau pe atunci fantastice. Si de cate ori sarbatoream Craciunul,Anul Nou ,Pastele,sau diversi sfinti,bunica facea cozonaci si placinte la cuptorul de pamant. Doamne ce minunatii scotea bunica din acel cuptor. Era o bucurie imensa cand ne adunam toti verii in jurul mesei. Uneori ne adunam si pt simplele "gugosi" cum spuneam cand eram mici. Bunica este icoana mea sfanta ,nici acum dupa8ani nu am uitat cum ma dezmierda si ce vorbe bune avea mereu ... nu mai scriu ca deja imi dau lacrimile.... ma napadesc iar amintirile
RăspundețiȘtergeretoate ...mamaile...sunt la fel ! mamaile adevarate...eu nici nu pot sa ma gandesc ca ma apuca o sfarsealaaaaaaaaaaaa....
RăspundețiȘtergereTing ting ma bucur enorm ca ai avut parte de o buni atat de blanda si buna la suflet. Eu din pacate am avut o bunica din partea mamei care era cam rece cu noi (satula poate dupa ce a nascut 8, si crescut 6 copii)..si o bunica (cu greu o numesc bunica) din partea tatalui care ma jignea pe mine si pe mama, de parca i-am fi fost dusmani. Oricum, toti bunicii s-au dus la Doamne Doamne! Multi pupici.:*
RăspundețiȘtergereSarbatori frumoase si fericite draga mea!
RăspundețiȘtergereEu mai o singura bunica si o iubesc din tot sufletul!
Pupici
Mie mi-e dor de bunici...Din pacate nu mai am nici un tataie :(
RăspundețiȘtergereEmotionant, si eu tot asa stateam ore intregi sa ascult intamplari din timpul razboiului. Datorita tie mi-am adus aminte de multe :*
RăspundețiȘtergereRespect pt mamaia ta :)
RăspundețiȘtergereRodica, bunicii mei sunt mereu in sufletul meu si acolo vor ramane.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Claudia. Din pacate, uneori apreciem pe cineva doar atunci cand nu mai e langa noi :(
RăspundețiȘtergereCata, inseamna ca si tu ai trait in copilarie momente precum cele descrise in cartile lui Ionel Teodoreanu sau ale lui Creanga. Din pacate, aceste traditii se pierd :( Pupici multi.
RăspundețiȘtergereCarmen, eu ma bucur tare mult ca am avut mamaie, nu bunica :)
RăspundețiȘtergereImi rau, ting ting. Daca eram surori, aveai si tu o mamaie buna ca a mea, un om cu un suflet deosebit de la care am invatat foarte multe lucruri. PS: Ai o mama mai ceva ca o mamaie de buna :) Pupici multi.
RăspundețiȘtergereDee, esti o norocoasa. Sa-i dea Bunutu' sanatate si zile multe! Pupici.
RăspundețiȘtergereAndreea, tataie nu mai am de la 7 ani, din pacate :( dar anii pe care i-am petrecut alaturi de el sunt si acum vii in amintirile mele.
RăspundețiȘtergereCristina, povestirile bunicilor sunt mai interesante de 1 milion de ori decat desenele animate de acum :( In plus, sunt povestite frumos, poti sa tragi invataminte, mai afli si ceva istorie.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Laura! Eu o iubesc enorm chiar daca acum e prezenta doar in sufletul meu. Pupici.
RăspundețiȘtergereLa fel si la mine si din pacate tot la 7 ani, mi-am pierdut si eu primul bunic :(
RăspundețiȘtergere