Saru'mana, mama!

Stiu ca mama nu-mi citeste blogul, nu are ea timp de internet si de retele de socializare, insa, prin aceasta postare vreau sa-i spun cat de mult o iubesc. Ea stie deja acest lucru, dar poate nu stie toata lumea ca am cea mai buna mama din lume. Primele mele amintiri despre mama sunt cam de cand aveam vreo 5 ani si mama juca "Pacalici" cu mine. Fiind singura la parinti, nu aveam mereu cu cine sa ma joc si mama era "partenerul" meu de joaca: ne jucam cu papusile, jucam Piticot si alte jocuri care existau in vremea copilariei mele. Suna a cliseu sa spun ca fac parte din "generatia cu cheia la gat", insa chiar am avut cheia la gat, la propriu. Inca de la 5 ani, cand nu eram la bunici, mama mi-a agatat cheia de un snur gros si mi-a zis sa am grija de ea ca de ochii din cap. In vremea aceea nu era la moda sa ai bona. De dimineata si pana se intorcea mama de la serviciu, eram de capul meu, ba ieseam afara la joaca cu copiii, ba intram in casa si ascultam muzica la pick-up sau la casetofon. Am facut o gramada de trasnai cand eram mica. Despre unele a aflat mama, insa s-a prefacut ca nu stie, despre alte i-am spus eu cand am mai crescut. Mama m-a iubit asa cum eram: cu bune si cu rele. Mama e regina inimii mele, mi-a fost alaturi in cele mai grele momente si a stiut cand sufeream fara sa-i spun. Si acum, daca am o problema, mama stie fara sa-i spuna nimeni si nu ghiceste in cafea :) Are ea un al saptelea si stie tot. De mica am avut dureri ingrozitoare de masele. Puteam sa iau orice pastila si nu-mi trecea pana nu venea mama si-mi aline durerea. Avea o putere extraordinara de a-mi alina orice durere. De asemenea, nu-mi spunea pe nume decat atunci cand era suparata pe mine. Daca o auzeam spunandu-mi "Dana", stiam ca e de rau :) In rest, imi spunea "bombonel", "nutu" si "duduica mamei". "Duduica" cred ca l-a imprumutat de la bunicul meu. Pe cand aveam 7 ani a murit bunicul meu. El obisnuia sa-mi spuna "duduica tataiei" si cu cateva ore inainte sa moara mi-a spus: "Acum ca eu ma duc, cine o sa-ti mai spuna tie duduica tataiei?" Ulterior, i-am spus mamei ceea ce mi-a spus tataia si ea a retinut. Probabil s-a gandit ca spunandu-mi "duduica" pastram si mai vie amintirea tatalui ei si bunicului meu. Mama e cea care m-a invatat sa fiu "om", sa nu fiu rea cu ceilalti, sa invat sa iert, dar sa nu ma las calcata in picioare. Ea e cel mai bun om pe care l-am cunoscut pana acum. Totodata e si cea mai puternica persoana pe care o cunosc. Cand am terminat clasa a patra a facut stop cardiac, insa de dragul meu si cu ajutorul lui "Bunutu" nu m-a lasat singura pe lume. Cu tot cu preinfarct si cu stop cardiac, traieste si astazi si are grija de mine in continuare, desi am ajuns la varsta la care imi pot purta singura de grija. Atunci cand m-am casatorit, l-a "adoptat" pe sotul meu, nu vorbeste despre el cu "ginerele meu", ci cu "baiatul mamei". Ma bucura enorm acest lucru. Mi-as dori sa scot din Dex "soacra", "socru", "ginere", "nora". Sunt apelative folosite atat de des in sens negativ, incat au devenit peiorative :(, nu mai sunt grade de rudenie. Nu pot sa spun decat: "Te iubesc mama!" Sunt multe lucururi frumoase de povestit despre mama, insa ma opresc aici.