sâmbătă, 5 mai 2012

Bali - episodul 3

Daca tot e weeekend si eu sunt racita, deci zac, ma gandeam sa continui postarile despre Bali. Din cauza ca sunt racita, astazi nu sunt ting ting :( Si daca tot nu sunt ting ting, m-am gandit sa va mai incat privirile cu niste imagini din Bali. In urmatoarea zi a calatoriei noastre prin Bali am vizitat Vulcanul Kintamani, un vulcan inactiv de unde se poate admira o priveliste absolut superba. Dupa aceea am vazut un templu foarte vechi, templu destinat atat religiei budiste, cat si hindu. In templele lor nu poti intra fara sari indiferent daca esti barbat sau femeie. Sari e o bucata mare de panza cu modele traditionale balineze, pe care o infasori in jurul mijlocului, ajungandu-ti pana la laba piciorului. Noi am avut noroc deoarece stiam de aceasta regula si dimineata, inainte sa ne indreptam catre destinatia propusa, ne-am abatut putin spre o alta localitate, unde locuia "gazda" noastra. Cu o seara inainte ne invitase sa ii cunoastem familia si am fost incantati sa-i onoram invitatia. In curtea casei aveau si un mic boutique, de unde ne-am achizitionat cate un sari. In drumul nostru catre obiectivele propuse am avut ocazia sa vedem orezariile balineze si o plantatie de cafea. La acea plantatie de cafea am fot serviti cu diverse sortimente de ceai si de cafea si cu tutun pentru fumatori. Tot aici am aflat si secretul celei mai scumpe cafele din lume. Cu siguranta, multi dintre voi stiu ca cea mai scumpa cafea este Kopi Luwak si e fabricata din excrementele unei maimute care se hraneste cu boabe de cafea. Nu stiu sa va spun ce gust are pentru ca n-am fost tentata sa o gust :) Totodata, am vazut diversi arbori: de cafea, de cacao, de piper negru, etc. (arbori pe care pana atunci ii vazusem doar la TV). Nu cred ca v-am mentionat pana acum faptul ca soferul care te duce cu masina catre diferite atractii turistice e si pe post de ghid. Noi ne-am inteles foarte bine cu el si chiar ne-am atasat atat de mult, incat atunci cand ne opream sa mancam pe undeva, il invitam sa ia masa cu noi. Intr-un fel, era si un semn de recunostinta pentru faptul ca mereu ne recomanda locurile unde se mananca bine si cu bani putini. De foarte multe ori vorbea cu proprietarii restaurantelor respective sa nu ne taxeze la pretul destinat turistilor. Era un om atat de modest si cu un suflet atat de mare incat ne-a castigat pe loc admiratia si respectul. Chiar daca n-ar fi fost atat de amabil cu noi, nu l-am fi lasat sa stea nemancat o zi intreaga in timp ce noi ne-am fi infruptat din bunatatile indoneziene. Tin sa va precizez ca noi nu avem o problema in a incerca diverse preparate culinare traditionale chiar daca acestea sunt vandute pe strada. De fiecare data cand am calatorit prin Asia am testat aceste preparate si nu am avut nici macar o indigestie. De multe ori sunt mai gustoase decat preparatele gatite in restaurantele destinate exclusiv turistilor. Revenind la cataloria noastra de o zi, aceasta a continuat cu o vizita la Templul Uluwatu, un loc cu o priveliste magnifica si cu multe maimutele libere, inofensive dar "furacioase" :) Nu putini erau cei care ramaneau fara ochelari :) La acest templu nu era ceva special organizat pentru maimute, ele aveau un statut de caini comunitari de pe la noi, doar ca nu erau blamate sau alungate de nimeni. Mai vedeai cate un turist ademenind cu o banana o maimuta care tocmai ii furase ochelarii si deja se catarase in copac :) Seara am incheiat-o cu o cina la Jimbaran Bay, un golf cu multe terase pe plaja, unde puteai sa mananci specialitati din fructe de mare si sa admiri un superb apus de soare. Se spune ca la Jimbaran Bay e cel mai frumos apus de soare. Mie mi-a placut foarte mult, desi am auzit turisti din Bali vorbind despre cat de frumos e apusul de soare la Nusa Dua. Desi Bali, nu este o insula foarte mare, Nusa Dua este o locatie in care nu am reusit sa ajungem. Nu am ajuns nu din lipsa de timp, ci doar pentru ca nu ne atragea foarte mult sa ajungem acolo. Nusa Dua este o statiune turistica exclusivista din Bali unde majoritatea turistilor stau la plaja de dimineata pana seara. Pe mine nu ma caracterizeaza acest tip de vacanta. Si acum vin fotografiile din aceasta zi:

Orezarii in Bali

Vulcanul Kintamani

Priveliste in timp ce luam masa de pranz. Aici se vede si Lacul Batur


In timp ce asteptam pranzul am savurat berea traditionala Bintang, bere cu zahar :)

Piper negru

Arborele de cacao

Materia prima pentru cea mai scumpa cafea din lume :)

Minunatele sortimente de ceai si cafea cu care am fost intampinati la plantatia de cafea, plus tutunul suta la suta natural. PS: Nu e "iarba", e doar tutun :)

La templul vechi hindu si budist


Un copac care m-a impresionat prin inaltimea pe care o avea si prin radacinile imense "imprastiate" pe ciment. Nu stiu cum se hranea acest copac.




Fructe cumparate de la vanzatorii ambulanti. Foarte gustoase!


Privelistea de la Uluawatu

Doua maimutele relaxate




Pe plaja la Jimbaran Bay in asteptarea apusului de soare. In mijlocul pozei se poate observa si pista de aterizare a avioanelor ce ajung in Denpasar

In sfarsit, apusul de soare


Restaurantul de pe plaja unde am cinat

Ne-au incantat si cu un show live de dansuri balineze

Cina noastra :) Sotul meu si-a comandat homar. Eu nu sunt un mare fan al homarului, asa ca am mancat peste, ca de obicei :)


19 comentarii:

  1. Imi place enorm cand impartasesti cu noi calatoriile tale.Pentru mine,care cu siguranta nu voi ajunge in atatea locuri frumoase niciodata, tu faci in asa fel incat tot ce-i mai frumos sa vine la noi.Am citit tot si mi-a placut enorm.Toate pozele sunt impresionante,dar cel mai mult mi-au placut poza cu Orezarii in Bali,si cele cu apusul de soare.Insanatosire grabnica Iulia.Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic nu ma poate bucura mai mult decat faptul ca ma citesti si iti place ceea ce citesti. Multumesc mult, Mirela! Te pup. Sa ai o seara frumoasa! PS: Nu zi niciodata niciodata :) nu se stie cand vei avea ocazia sa ajungi in locuri poate si mai frumoase. Pana la o anumita varsta nu reusisem sa ies deloc din tara, nici macar pana in Bulgaria :) asa ca nu e timpul pierdut.

      Ștergere
  2. dac tot ne place,te.ai gindit sa ne rasfeti cu poze si povestiri din Bali.........e absolut superb!si apusul........fara cuvinte!tu faci pozele?PTR CA SUNT FOARTE REUSITE!multumim pentru minunatele postari!si sa te faci bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu fac pozele, insa atunci cand eu filmez, le face sotul meu. Sunt fotografii din colectia mea de peste 2000 de poze din Bali, fara photoshop. Sper sa iti placa si postarile care vor urma. Te pup. PS: Promit ca ma fac bine, sa fiu din nou ting ting :)

      Ștergere
  3. Ce maimute relaxate :)) sunt chiar amuzante :d, homarul arata bine rau, ma intreb cum e sa traiesti intreaga viata intr-un asemena loc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te plictisesti :))) cum sa o duci atat de bine si sa fie cald tot timpul? :)))

      Ștergere
  4. Ce peisaje superbe, super poze, tare mi-as dori si eu sa ajung pe acolo!Te felicit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Carmen! Iti doresc din toata inima sa ajungi macar o data in Bali! Se merita nu numai pentru peisaje. Oamenii sunt altfel: au suflet bun si nu ii intereseaza de capra vecinului.Au niste principii de viata care ii ajuta sa treaca peste greutatile vietii si peste saracia materiala. Te pup.

      Ștergere
  5. hmm ce bunataturi ai mancat acolo,am citit toate episoadele cu Bali:X Mi'as dori sa mor acolo:)) sau sa merg o data'n viata:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Bunataturile le-a mancat sotul meu, eu am mancat mai mult peste si pizza cu chilli :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Uite ca s-a nimerit ca acum cand citesc postarea sa fiu si eu racita putin, dar cu canita de ceai in mana stau si savurez fiecare poza si raman fara cuvinte in fata frumusetilor naturii.Multumesc Iulia ca impartasesti cu noi toate aceste frumuseti.

    RăspundețiȘtergere
  8. Alina, iti multumesc ca imi citesti postarile si ma bucur nespus ca iti place ceea ce public eu pe blog. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  9. chiar paradis,frumos,copaci aceea cu flori minunate m-au impresionat 

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu as fi ramas de tot acolo...

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumos acolo,nu m-ai convins cu acea cafea scumpa,nu as incerca ,oricat de mult imi place cafeluta :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Minunate peisajele, ai surprins si ne-ai aratat numai frumuseti.pupici

    RăspundețiȘtergere
  13. De vis ! Sa servesti masa acolo sus , rupta de tot si de toate ! Spendid ! Fructele ce le-ai aratat sunt noutati pentru mine .Nu iti place homarul ? ...aoleu , l-as manca si cu ochii daca as putea ! Pretentioasa mai esti , scumpa mea cu ochi albastri ...hi,hi,hi

    RăspundețiȘtergere