duminică, 6 mai 2012

"Hac! Eu cu cine votez?"

Daca zilele acestea am fost racita, am stat in pat si am "mancat" cam mult televizor. Cu atatea dezbateri politice la TV mi-am adus aminte ca urmeaza alegerile locale si in mintea mea a incoltit intrebarea din Caragiale a cetateanului turmentat: "Eu cu cine votez?" Exact ca personajul lui Caragiale, am aceeasi dilema. Referitor la Primaria Generala a Capitalei, cred ca "batalia" va fi intre Sorin Oprescu, Silviu Prigoana si Dan Nicusor. Sorin Oprescu, desi are carisma, ne-a dovedit ce "poate". Silviu Prigoana e parlamentar si nu a facut decat sa-si sporeasca propria afacere: Rosal, o companie care se "ocupa" de  curatenia din anumite zone ale Bucurestiului. La fel ca toate firmele de salubritate, nici aceasta firma n-a auzit de faptul ca gunoiul nu se ridica la 7-8 dimineata, cand lumea se grabeste spre serviciu. In aproape fiecare dimineata, trebuie sa astept cate 20 de minute sa treaca masina de gunoi. Parca n-ar fi suficient ca plec tarziu de-acasa, trebuie sa mai stau si in spatele masinii de gunoi pana colecteaza gunoiul de la blocurile de pe straduta mea. Probabil, n-au nicio vina, eu sunt de vina ca locuiesc pe straduta :) Daca locuiam pe un mare bulevard poate era altceva :) Revenind la dilema mea, mai e Sorin Oprescu. Va multumim, domnule Oprescu pentru panselute, ceasuri aurite si alte "accesorii" cu care s-a imbogatit Bucurestiul, insa cred ca va pricepeti mai mult sa fiti managerul Spitalului Universitar decat primarul Capitalei. Nu afirm ca panselutele si alte ornamente nu sunt necesare pentru o capitala europeana, insa ce sens au acestea atata timp cand ne "rupem masinile in doua" pe aceste "minunate" strazi pline de gropi? Cred ca m-am prins: ne-ati lasat gropile ca sa nu mergem cu mai mult de 20 de km/ora si sa avem timp sa admiram panselutele :) Ne-am saturat de toate aceste taieri de panglici acum inainte de alegeri! Ma tot intreb: cum se face ca toate lucrarile se finalizeaza chiar inainte de alegeri, desi mandatul, daca nu ma insel :), e de 4 ani? Dupa '89 Bucurestiul a avut primari din toate partidele: ba de stanga, ba de dreapta, ba de centru stanga si, surpriza!!! Bucurestiul arata mai rau decat pe vremea lui Ceausescu :( Unde sunt cladirile noastre de patrimoniu, spatiile verzi, capitala europeana de care ne tot vorbiti de peste 20 de ani? Sa revenim si la al treilea candidat pe care eu il consider ca avand sanse la Primaria Capitalei: Dan Nicusor. Are un CV impresionant, pare sa fie in cunostinta de cauza in ceea ce priveste problemele reale ale Bucurestiului si pare sa-i pese. In afara de faptul ca nu are nicio televiziune in spate sa-l promoveze si sa presupunem ca e bine intentionat, ma intreb ce sanse are sa reuseasca. Cum va reusi sa castige  batalia cu mafia Bucurestiului, bine inradacinata de vreo 20 de ani? Cum va reusi sa-si impuna punctul de vedere in fata consilierilor locali si a prefectului? Din cate stiu, nu are sustinerea politica a vreunui partid, deci ii va fi destul de greu sa isi puna in aplicare programul electoral :(  Nu ma intelegeti gresit: m-as bucura nespus sa fie adevarat tot ceea ce spune si sa reuseasca in proiectele sale, sa mai scapam de asa zisii "regi ai asfaltului" si alti "baieti destepti".Romania a mai avut persoane care au vrut sa schimbe cu adevarat ceva, insa fie, au renuntat, fie au adoptat stilul predecesorilor. Mi-as dori foarte mult ca orasul in care locuiesc de peste 10 ani sa fie administrat de o persoana competenta, inteligenta, integra. Nu cer sa fie incoruptibila deoarece asa e sistemul politic din orice tara. Nu exista tara cu coruptie zero, nu sunt visatoare, insa ma intreb: domnilor, cam cat ati furat incat Bucurestiul arata mai rau decat anumite capitale din Asia sau Africa? Dupa atatea intrebari la care nici macar eu nu am raspuns, dilema mea ramane :( Poate cea mai mare dilema e daca sa ma prezint la vot sau nu. Toata lumea stie din sondaje ca prezenta bucurestenilor la vot e sub 50% si nu cred ca noi, cetatenii suntem iresponsabili, ci am tot votat ba pe unul, ba pe altul si nu s-a schimbat nimic. Si nu ne impresioneaza proiectul de lege prin care doriti sa ne pedepsiti daca nu ne prezentam la vot! E un drept constitutional, mai cititi Constitutia! Totodata, ne-ati pedepsit destul si nu va inchipuiti ca un roman cu drept de vot care si-a planificat concediul in strainatate in perioada alegerilor (dupa un an de munca sau un credit la banca), se va intoarce in tara cu limba scoasa ca sa voteze! Tare as vrea sa vad o administratie noua (indiferent ca e locala sau guvernamentala) care sa demaste neregulile predecesorilor si sa-i traga la raspundere! Cu toate astea, nu sunt atat de optimista. Eu cred ca diversi membri ai partidelor politice se cearta la televizor si dupa aceea ies la o bere impreuna. Pardon, nu bere ca domniile lor nu beau bere :) Voiam sa spun: un restaurant select, eventual cu manele, pe care toti le blamati, insa la petreceri dansati descult pe mese atunci cand e o manea. Domnilor politicieni, va veni momentul in care veti ramane doar voi in aceasta tara si tare sunt curioasa ce veti face atunci cand nu vor mai fi "fraierii" care sa va plateasca salariile si diurnele! Cum n-ati lucrat decat in sistemul de stat, unde nu prea exista criterii de competente, nu stiu cum va veti putea plati intretinerea vilelor de sute de metri patrati si posetele de zeci de mii de euro. Sper ca acest scenariu sumbru: o Romanie fara economie, fara resurse, fara locuitori si doar cu politicieni sa nu se intample niciodata, insa se spune ca "un pesimist este un optimist bine informat". Tuturor candidatilor la alegeri, desi nu v-am mentionat pe toti, va doresc un numar de voturi direct proportional cu dorinta voastra de a face ceva pentru locuitorii orasului, sectorului, comunei, etc. pentru care candidati si, invers proportional cu dorinta voastra de a ne fura in continuare!
PS: Aceasta postare nu se doreste a fi decat o parere a unui cetatean care isi plateste taxele la timp si considera ca inca mai are drepturi in aceasta tara, chiar daca poate singurul drept ramas e doar cel de libera exprimare.

14 comentarii:

  1. din pacate lucrurile asa stau!si nu numai in bucuresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convinsa ca asa e, insa, eu locuind in Bucuresti, vad aceste lucruri zi de zi :(

      Ștergere
  2. Buna intrebare... eu o sa merg la vot, il sustin pe Nicusor Dan, si sper sa vina mai multa lume informata sa voteze. Nu zic ca el ar fi solutia tuturor problemelor din Bucuresti, dar macar mie mi-a lasat senzatia ca vrea sa faca ceva. Alteva decat sa dezveleasca statui hidoase si sa ne umple de floricele in prag de iarna. Dar neavand un trecut politic, imi e greu sa fiu optimista in privinta sanselor lui. Exemplu: mama va vota cu Oprescu, ca a facut pasajul de la Basarab si nu mai stiu ce, mi-a mai dat ea vreo doua exemple. Degeaba ii explic eu de Hala Matache, care e declarata monument istoric si cade pe noi, degeaba a vazut oribilitatea de statuie a lui Traian de la muzeul de istorie care a costat ingrozitor de mult, degeaba... Cum zicea cineva pe facebook, cred ca voi ajunge "sa votez" sa plec din Bucuresti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cris, inclin si eu spre Dan Nicusor, insa as vrea sa stiu ce poate sa faca si mai ales, daca poate. Vorbeam zilele trecute despre Dan Nicusor si multi nici macar nu au auzit de el :(

      Ștergere
    2. Si eu inclin spre Nicusor Dan si m-am uitat pe www.nicusordan.ro ca sa vad ce vrea sa faca. Iar "daca poate"...n-am cum sa vad decat daca ii dau sansa sa incerce.

      Ștergere
  3. Nu numai in Bucuresti este problema asta, eu stau la Ploiesti si ne confruntam cu aceeasi problema....pardon mai nou s-au apucat sa refaca toate strazile acum pe ultima suta de metri ca se apropie alegerile, nu spun ce asfalt de cacao au turnat mie jene de ceea ce fac .....traim in Romania....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen, clasa politica e aceeasi in fiecare oras si nu conteaza ca primarul e de la PDL, PSD, PNL sau mai stiu eu ce. Daca intr-adevar s-ar respecta o doctrina politica nu s-ar accepta migrarea politica: te-ai inscris in PNL, acolo stai, nu te apuci sa infiintezi UNP. Ei au senzatia ca sunt mult prea inteligenti, insa cred ca lumea a inceput sa se trezeasca. Nu mai merge "hai sa-i prostim pe prosti"!

      Ștergere
  4. scuzatima am uitat sa ma prezint ...sunt Carmen Leahu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am retinut, esti singura persoana de pe blogul meu care are ca id o insiruiere de numere :) si eu chiar citesc comentariile cititorilor mei. Pupici.

      Ștergere
  5. Gardalean Alina8 mai 2012 la 00:56

    Nu-mi place politica dar nu m-am putut abtine sa nu citesc postarea pentru ca ai tu un fel de a prezenta lucrurile, ca daca ai inceput sa citesti nu te mai poti opri.Mi-a placut mult fraza asta :"ne-ati lasat gropile ca sa nu mergem cu mai mult de 20 de km/ora si sa avem timp sa admiram panselutele :)"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saru'mana! Nici eu nu sunt fan politica, pentru ca ma dezgusta, insa uneori nu ma pot abtine :) Am studiat asa ceva si mi se pare revoltator sa ne lasam prostiti cu un mic, o sacosa de plastic si un kilogram de zahar :( Aia cu "20 km/ora" este un semn de "multumire" pentru autoritati: ei se gandesc la sanatatea noastra, noi suntem vitezomani si nu avem timp sa vedem ce realizari grandioase au ei :)))) De felul felul meu sunt ironic, insa de cele mai multe ori ma autocenzurez.

      Ștergere
  6. Doua broscute cazusera intr-o galeata cu lapte. (e poveste, nu ma-ntrebati ce cautau broscutele in galeata aia) Au incercat sa sara, nu aveau punct de sprijin, nimic de care sa se agate, marginea galetii era prea sus.
    Dupa un timp, una dintre ele a inteles ca e inutil, cu nu are nicio sansa, ca nu are de ce sa se mai zbata, a avut un ultim gand bun pentru parintii ei si si-a prelins trupul ostenit spre fundul; vasului, unde si-a gasit sfarsitul.
    Cealalta a continuat sa bata din picioare, sa incerce sa sara...
    Spre dimineata, agitatia broscutei transformase laptele in unt. Cu un ultim efort, broscuta a facut un salt peste margine galetii si s-a intors la parintii ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea Kivu, e foarte frumoasa povestioara! Totodata, e actuala si necesara pentru cetatenii Romaniei.

      Ștergere
  7. O alta intrebare...dar pentru ce sa votez? din moment ce toti au acelasi scop :)

    RăspundețiȘtergere