Se afișează postările cu eticheta Despre viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre viata. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Prima ora de franceza

Nu v-am povestit niciodata despre prima mea ora de franceza si ascultand-o pe Edit Piaf mi-am adus aminte ca eu inteleg limba franceza, dar n-o vorbesc nici sa ma picuri cu ceara :) In primul rand, nu pot sa vorbesc rarait si "R-ul" e mare smecherie in limba asta. Din clasa a treia am studiat limba rusa, iar la liceu am nimerit in clasa de franceza avansati. La recomandarea mamei mele am facut liceu pedagogic. Eu voiam filologie, dar mama zice: "Du-te, mama aici ca ai o calificare atunci cand termini: si invatator, si educator". N-am profesat niciodata in domeniu, doar mi-am blestemat zilele timp de 5 ani. Nu stiu cine stabilise ceea ce trebuia sa invatam noi in cei 5 ani, dar parca era facuta la misto: de la toate natiile de matematici (pe care nu le-am inteles niciodata), pana la vioara, un fel de lucru manual, lucrari la educatie fizica si alte ciudatenii. Aveai senzatia ca au adunat toate liceele intr-unul singur: trebuia sa stim si chimie, si psihlogie, si istoria artei, si latina, si tot. Ca nu mai spun de program: incepeam orele la 7 dimineata si uneori terminam la 3 dupa amiaza. Parca as fi muncit in fabrica :)
Revenind la franceza, am avut un soc la prima ora. Nu stiam decat rusa si engleza, iar doamna profesor ne-a luat tare din prima. O iota nu-ntelegeam din ceea ce spunea ea :) De altfel, o doamna de nota zece. Colegele mele vorbeau cursiv franceza, iar eu aveam senzatia ca am ajuns din nou la "abecedar" :) Dupa cateva ore m-am obisnuit cu ideea, dar tot am avut senzatia ca Murphy face misto de mine. De fapt, nu era Murphy, era sistemul de invatamant creat prost: 3 clase de invatatori-educatori si toate 3 cu franceza avansat. Am luat si 3 am luat si 10 la limba franceza (pentru o compunere). Compunere facuta cu dictionarul in mana. Niciodata n-am putut sa gandesc "frantuzeste", desi stiu ca pentru a vorbi corect intr-o limba straina, trebuie sa gandesti in limba respectiva, iar "si conditionel" nu s-a prins niciodata de mine :) "If-ul" din engleza e chiar simpatic, iar gramatica limbii ruse e mai usoara decat gramatica limbii romane :)
In concluzie, nu stiu cine era ministru al invatamantului pe vremea aia, dar chiar au facut misto de mine. Privind lucrurile cu optimism: bine ca nu se studia japoneza sau ebraica :))

joi, 24 octombrie 2013

Frumos...

Frumos e faptul ca avem in jurul nostru oameni buni, indiferent ca-i cunoastem pe net sau face to face. Cred ca si voua vi s-a intamplat sa cunoasteti persoane fata in fata si la un anume moment dat sa para total diferite fata de ceea ce erau. Ai senzatia ca vorbesti cu un "extraterestru" :) Totodata, mi s-a intamplat sa cunosc persoane pe internet care, atunci cand le-am intalnit fata in fata, sa nu se dezica de ceea ce spusesera pe internet. Observ "pseudo" prietenii pe net si ma amuza: o prietenie inseamna mai mult decat un "buna dimineata" sau un compliment (uneori fals). O prietenie nu inseamna orgolii prostesti si cautat vinovati acolo unde nu sunt. O prietenie (fie ea si pe net) inseamna respect, afectiune, empatie, generozitate, toleranta. O prietenie bazata pe interese materiale e sortita esecului.


luni, 30 septembrie 2013

De ce?

"De ce?" e intrebarea pe care o pun copiii foarte des. "De ce e noaptea neagra?", "De ce mor oamenii?" "De ce soarele nu se vede si noaptea?", s.a.m.d. Cu trecerea timpului ne maturizam si nu mai incercam sa intelegem tainele Universului, insa ne-am dori sa intelegem tainele sufletului uman. Nu ne mai intrebam de ce e cerul albastru, dar ne intrebam de ce oamenii sunt rai sau sunt buni. De ce uneori bunatatea e rasplatita cu venin si cu invidie?

vineri, 31 mai 2013

Un cadou care nu-mi place!

Anumite situatii pe care le-am observat in ultima vreme m-au determinat sa scriu aceasta postare. Fiecare dintre noi, cred, ca a primit cel putin o data in viata un cadou care nu i se potrivea. Intrebarea e ce faci cu un cadou pe care il primesti si nu-ti place sau nu-ti este buna masura (daca este vorba de haine)? Nu cunosc raspunsurile universal valabile la nicio intrebare, dar pot sa spun ca primul lucru pe care il poti face atunci cand primesti un cadou care nu este pe gustul tau, e sa apreciezi gestul.

luni, 6 mai 2013

Vreau la "Mamaia"!

Fiind sarbatorile de Pasti, mi-am adus aminte cu nostalgie de anii copilariei. Pe vremea aceea nu cumparam cozonacul sau pasca, ci pregateam totul in casa impreuna cu mamaia mea. "Mamaia" este mama mamei mele, sufletul meu (suna a manea, dar asta simt). Mamaia e persoana care m-a crescut de mica si m-a inteles cum nu cred ca a reusit vreodata cineva sa o faca. Vorbesc despre ea la timpul prezent, desi a plecat de multi ani intr-o lume mai buna (sper). In sufletul meu e prezenta in fiecare clipa. Nu cred ca am cunoscut vreun om care sa fi trecut prin atatea greutati ale vietii si care sa-si pastreze sufletul curat si privirea senina, sa depaseasca orice lovitura cu atata demnitate si cu atata putere.

miercuri, 10 aprilie 2013

Orice sfarsit e un nou inceput!

Stiu ca suna a stereotip, dar in orice lucru rau exista si ceva bun. M-am gandit zile, saptamani si luni daca sa va spun ca am luptat si eu cu cancerul si am invins. Poate nu as fi spus acest lucru daca nu mi-as fi dorit sa stiti ca nu exista boala care sa ne puna la pamant. Viata noastra se termina doar atunci cand uitam sa mai traim! 
Nu vreau sa fac reclama clinicii la care m-am operat pentru ca nu doresc nici dusmanilor sa se imbolnaveasca, dar oricand pot sa dau detalii pe privat unei persoane care nevoie de informatii despre clinica. Nici nu stiu cu ce sa incep: a fost un soc sa primesc o asemenea veste proasta. Am "fiert" in suc propriu, am negat ca as putea sa am cancer, am fugit de oameni, dar dupa ceva timp, am acceptat ceea ce se intampla si le-am spus prietenilor apropiati, sotului, mamei. N-a fost usor, mai ales ca ei isi faceau mai multe griji decat imi faceam eu. Oamenii care chiar tin la mine au ramas socati de veste. Era chiar tare ca-i consolam tot eu pe ei :) Sunt multi oameni care mi-au fost alaturi, dar cei care mi-au suportat toate tacanelile de blonda au fost: sotul meu, Elful si Alina. Nici macar eu nu m-as fi suportat :) Stiu ca v-am facut viata un calvar, dar un pacat recunoscut e pe jumatate iertat :) Eu am avut mereu taria sa spun ca nu am vazut "drac mort si rata inecata". Poate e doar faptul ca optimismul si simtul umorului m-au ajutat. Nici nu stiu bine de ce postez asa ceva :( Poate doar ca vreau sa va transmit ca "nu mor caii cand vor cainii" :)
Revenind la un ton mai optimist, astazi e ziua sotului meu si-i doresc multa sanatate si sa i se implineasca toate visele frumoase!
Pana sa ma apuc de scris postarea, aveam 10000 de ganduri care au disparut imediat ce m-am apucat de scris :( De-aia am primit reportofon de ziua mea: gandesc mai repede decat pot sa tastez :)

 Pupici si multe zambete!

marți, 31 iulie 2012

Un cadou "ting ting" de la Gabita

Dragi ingerasi "ting ting", cred ca majoritatea o stiti pe Gabita. Desi eu sunt noua in lumea blogosferei, Gabita este una dintre bloggeritele dragi mie. De fapt, nu-mi place cum suna bloggerita: as spune mai degraba ca este un om minunat, un ingeras "ting ting" la care eu tin foarte mult. Ca un scurt "review" pentru Gabita: are un suflet extraordinar, da dovada de un curaj si o determinare cum putini au. Nici nu mai stiu exact cand ne-am apropiat una de cealalta, dar cred ca totul a inceput atunci cand am inceput sa scriu si eu pe blog, a fost acel ceva care ne-a facut sa ne simtim apropiate una de cealalta si sa ne impartasim secrete. Prietenia mea cu Gabita mi-a confirmat faptul ca poti intalni persoane deosebite si pe internet. Desi nu sunt un mare fan al tehnologiei, internetul mi-a dat posibilitatea sa intalnesc oameni pe care altfel mi-e era aproape imposibil sa-i intalnesc. Nu are sens sa enumar, va stiti toti ingerasii "ting ting" si ma bucura foarte mult faptul ca ABC prin viata nu e un simplu blog.
Gabita a reusit sa mi-o ia inainte cu "elefantul" si mi-a trimis un cadou superb. 


Le-am asezat frumos la poza pe o pernuta cu broscuta :)

sâmbătă, 30 iunie 2012

Sa spui adevarul sau nu?

Ingerasi ting ting, va veti intreba din nou ce-am patit. N-am patit nimic :) Vreau doar sa va spun cate ceva din culisele unei bloggerite sau cum alung eu sponsorii :)) Postarea vine din experienta mea de bloggerita de aproximativ 2 luni si din neputinta unor firme sa inteleaga ca nu voi spune despre un produs ca e bun daca nu e.

vineri, 29 iunie 2012

Pufosenii

Va spuneam intr-un tag despre faptul ca am avut puisori in casa. Acum sa vi-i si arat :) Pentru ca i-am tinut in casa si de multe ori adormeau in bratele mele, atunci cand i-am dus la curte, se tineau dupa mama si dupa tata. Chiar si atunci cand au crescut, li se urcau in brate :) Nu cred ca vreti sa stiti ce aveam in balcon cat am avut puisorii :) Balconul meu era plin de plantatii de iarba ca sa nu se plictiseasca puisorii cat noi eram plecati la serviciu. Seara erau tare fericiti ca-i scoteam in parc la plimbare :) Toata lumea era surprinsa ca nu fugeau niciodata de langa noi. Aveam un parc neamenajat langa blocul nostru: noi ne asezam pe iarba si ne uitam la cele doua gagalici cum alergau pe langa noi. Dupa stresul zilnic, era o adevarata relaxare. Multi copii din parc nu vazusera niciodata un pui de gaina adevarat si se adunau toti in jurul nostru. Puiutii mei erau niste rasfatati: seara, cand ii lua somnul, se cuibareau in maneca tricoului meu si asa ii aduceam acasa :) Nu va mai spun ca ii hraneam doar cu ou fiert amestecat cu malai sau branza de vaci. La un moment dat, Bufnita (din poza de jos) s-a imbolnavit foarte rau si am bocit doua zile pana s-a facut bine. Nu am tinut niciodata puiutii in apartament mai mult de o luna pentru ca stiam ca sunt mai fericiti la curte. Si acum sunt fericiti: gainusele fac ou, iar cocosii "cucurigu" :)

miercuri, 27 iunie 2012

Esti femeie? Meriti sa fii tratata cu respect!

De la interviul pe care mi l-a luat Agurita imi revine in minte mereu una dintre intrebari: cea legata de violenta in familie. Asadar, m-am hotarat sa scriu despre acest lucru. Impreuna cu Agurita, ne-am hotarat sa adunam cateva informatii despre anumite centre care pot oferi ajutor persoanelor care vor sa scape de violenta in familie, numere de telefon care pot fi apelate, etc. Inca nu i-am spus, insa cred ca si Anfreutza se va alatura acestui demers si invit toate bloggeritele sa facem ceva in privinta asta.