Fiind sarbatorile de Pasti, mi-am adus aminte cu nostalgie de anii copilariei. Pe vremea aceea nu cumparam cozonacul sau pasca, ci pregateam totul in casa impreuna cu mamaia mea. "Mamaia" este mama mamei mele, sufletul meu (suna a manea, dar asta simt). Mamaia e persoana care m-a crescut de mica si m-a inteles cum nu cred ca a reusit vreodata cineva sa o faca. Vorbesc despre ea la timpul prezent, desi a plecat de multi ani intr-o lume mai buna (sper). In sufletul meu e prezenta in fiecare clipa. Nu cred ca am cunoscut vreun om care sa fi trecut prin atatea greutati ale vietii si care sa-si pastreze sufletul curat si privirea senina, sa depaseasca orice lovitura cu atata demnitate si cu atata putere.
In poza nu e mamaia mea, ci e o batranica care seamana cu ea: acelasi zambet bun si sincer.
Poate postarea mea pare trista, dar nu sunt trista atunci cand scriu aceste randuri. Doar vreau sa-mi exprim recunostinta fata de bunica mea si fata de tot ceea ce a facut pentru mine. Mamaia mea a fost o femeie buna, dar darza in acelasi timp si am invatat foarte multe lucruri bune de la ea. Uneori cred ca Sadoveanu a scris "Baltagul" pentru ea. Vitoria Lipan este simbolul femeii simple de la tara care ar fi in stare de orice sacrificiu pentru familie. Nu pot decat sa fiu bucuroasa ca am avut ocazia sa petrec atat de mult timp cu ea si sa invat atat de multe lucruri pe care nu le gasesc in nicio carte. Mamaia mea nu-mi spunea povesti cu Alba ca Zapada, dar imi povestea intamplari reale din vremea razboiului. Eram atat de fascinata, incat o rugam sa-mi povesteasca de nenumarate ori aceeasi intamplare. Seara era obosita, dar eu tot n-o lasam sa doarma :) O intrebam: "Mamaie, dormi? Dar de ce dormi? Povesteste-mi cum era cand au venit rusii si a trebuit sa-i tineti in casa! Zi-mi cum te-ai dus matale sa-i duci mancare pe front lu' badia Savel (fratele ei)." Si la 5 ani eram tot insomniaca :) Stiam pe de rost experientele ei de viata, dar tot imi era drag sa o ascult povestind. Cateodata, fiind intre starea de veghe si cea de somn, mai gresea cate un detaliu din povestire si o corectam: "Mamaie, dar data trecuta ai zis ca..." Desi stiu si acum ceea ce imi povestea mamaia mea, daca m-as apuca eu sa relatez, nu ar avea acelasi farmec. Mamaia avea un talent innascut de a povesti in dulcele ei grai bocovinean.
Daca aveti bunici, pretuiti-i si aratati-le cat de mult ii iubiti si ii respectati! Nu degeaba se spune ca cine nu are un batran sa-si cumpere.
PS: Va doresc sa aveti parte de sarbatori cu bucurie, sanatate si liniste sufleteasca!
