marți, 4 iunie 2013

Ador marea!

Ingerasilor, de obicei, nu prea postez fotografii din weekend, desi am restante uriase fata de voi :) Weekendul trecut a fost special pentru mine. In primul rand, era 1 iunie si ma consider un suflet de copil. In al doilea rand, am fost intr-o scurta vizita la parintii sotului meu, in Constanta si am avut ocazia sa revad marea. Nu in ultimul rand, mi s-a reconfirmat faptul ca sunt inconjurata de prieteni adevarati si, atunci cand am nevoie de ajutorul lor intr-o problema, fac tot posibilul sa ma ajute.
Nu va voi vorbi despre probleme pentru ca au trecut, dar va voi arata cateva poze cu marea :)



Daca tot am ajuns in Constanta (chiar si pentru foarte putin timp), am considerat ca e un moment oportun sa vad cateva statiuni ale litoralului romanesc uitate de romani: Jupiter, Saturn, Venus, Olimp, etc. 
Nu am poposit prea mult, insa era inevitabil sa nu observ splendoarea peisajelor: acea natura salbatica, neatinsa de impulsul de distrugere care zace in multi oameni si, totusi, uitata de noi toti :( Am constatat cu mahnire ca statiunile erau pustii si hotelurile, pline ochi odinioara, acum, abandonate. Nu voi intelege niciodata de ce se ingramadeste toata lumea in Mamaia, in timp ce alte statiuni ne pot intampina cu preturi la jumatate si cu un aer mult mai putin poluat. 
Analizand doar partea plina a paharului, m-am bucurat de o plimbare relaxanta, am admirat nisipul pe care am pasit si apa marii. Apa era pe-atat de rece, pe cat era de frumoasa :) Cateva minute in care mi-am bagat piciorusele in apa mi-au fost suficiente :)


Una dintre marile mele curiozitati din ziua respectiva: dupa ce culesesem o scoica de pe nisip, am gasit o aluna de padure. Nu stiu cum a ajuns in nisip, dar am luat-o acasa ca suvenir :)







Mi-ar fi placut sa fi poposit mai mult prin Constanta pentru a ma intalni si cu prietenii mei dragi de-acolo, dar n-a fost sa fie. Sper ca urmatoarea mea vizita pe litoral sa fie mai lunga.
Voi cum ati petrecut weekendul?

Pupici si multe zambete!