Poate parea ciudat, dar cred ca fiecare dintre noi a trecut printr-un moment de rascruce al vietii. Acel moment in care tot ceea ce ai crezut, tot ceea ai visat se darama intr-o clipa? Odata cu acel moment se duce si optimismul nostru, se duc si toate visele noastre frumoase...Totul in jurul tau se darama si nu raman decat niste "ruine" si o durere imensa :( 90% din viata mea mea am fost fericita si nu prea m-am gandit la oamenii care ajung la limita disperarii. Unii ajung asa pentru ca isi pierd averea, altii pentru ca isi pierd copilul sau sotul/sotia... altii doar pentru ca isi dau seama ca visele lor sunt doar niste iluzii :( Nu pot compara nicio durere: nu am pierdut un copil, dar cred ca e cumplit, inca o mai am pe mama, ceea ce e minunat, dar cred ca atunci cand renunti la visele tale (chiar si pentru o clipa), e cumplit :( Asa cum spuneam si in alte postari, mi-as dori sa fim mai buni, mai toleranti unii cu ceilalti. In acest moment nu-mi vine in minte decat postarea mea "sa ne amintim sa mirosim trandafirii". Ma intreb uneori daca suntem subjugati 100% "imperiului banului". M-ar durea enorm sa aflu ca suntem :( In acel moment, toata lumea mea s-ar prabusi, toate visele mele s-ar narui. Nu va inchipuiti ca traiesc intr-un "palat de cristal", insa as suferi enorm daca nu ar mai exista bunatate si toleranta in lumea asta. Desi nu cred in lumea extraterestra, as vrea sa fac parte din lumea lor.
Cel mai mult ma doare faptul ca atunci cand esti bun, esti luat de prost :( Mi-as dori ca banii sa dispara din lumea asta, la fel si masinile scumpe, si tot ceea ce e din lumea "high live". Nu am o problema cu "vedetele" care ne intoxica cu viata lor, ma doare atunci cand vad un om normal, frustrat ca nu a ajuns la acel "nivel" :(
Asa cum va spuneam si pe pagina de Facebook, in seara aceasta am cunoscut un alt ingeras: nu am cuvinte sa ma exprim...Dupa ce ca eu am intarziat cu premiul ei 100 de ani (e vorba despre una dintre castigatoarele de la primul meu concurs pe blog), tot ea a fost o draguta. A venit cu fetita ei, Ana Maria (sper sa nu fi spus un nume aiurea), le-am vazut pentru 2 minute si m-am incarcat cu o energie pozitiva de numa' numa'. Ingerasul se numeste Valentina, o scumpete de fata! Eu i-as spune o fetita care are o alta fetita :) Spre deosebire de Valentina, fetita ei e foarte comunicativa (Valentina e foarte comunicativa, insa nu atat de indrazneata), la plecare am pupat-o pe "mamica" si Ana Maria mi-a spus: "Pe mine nu ma pupi?" :) Vali (nu-mi place sa-i spun tot numele, imi plac alinturile) nu m-a intrebat niciodata de premiu, ii mai spuneam eu din cand in cand in ce stadiu e :). Am comandat pe net (nu voi da numele firmei) si mi-au tot incurcat comenzile. Pana la urma, am cumparat de la un magazin de parfumuri :) Am primit si un frumos cadou, dar nu va spun ce si nici nu ma mai intalnesc cu vreun ingeras pana nu trece ziua mea.
Voi, ingerasilor "ting ting", intelegeti ca ador sa ofer si sa primesc cadouri, insa nu vreau sa-mi cumparati nimic, cel mai frumos premiu pentru mine e faptul ca ma cititi.
Asta a fost o paranteza ca sa mai "indulcesc" dezamagirea primelor mele fraze. Lasand gluma la o parte, ma bucur ca visele mele inca nu se prabusesc.
Voi, ingerasilor ma determinati sa nu renunt la blog. Asa cum am mai spus, sunteti niste oameni minunati si va multumesc ca sunteti alaturi de mine!
Asa cum imi place sa spun: "incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat de succes".
Asa cum imi place sa spun: "incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat de succes".
Foarte frumos articolul. Măcar de ar mai exista câteva mii de oameni ca tine. Încă mai sper în minuni, încă mai sunt naivă şi cred în oameni buni. Pupici :*
RăspundețiȘtergereCa de obicei, un articol deosebit.Primul moment cumplit din viata mea, in care am crezut ca totul se sfarseste pt. mine a fost acum 13 ani jumatate, cand am trecut printr-o suferinta cumplita, si anume aceea de a-mi pierde tatal.Aveam doar 9 ani.E ceva ce nu poate fi explicat in cuvinte...:( Mi-e atat de dor de el si niciodata nu pot sa cred ca nu-l voi mai vedea.Mereu spun ca e plecat undeva departe si va veni intr-o buna zi.Un alt moment mai cumplit, care m-a trimis intr-o depresie a fost anul trecut dupa ce am terminat facultatea si nu mi-am gasit nici pana acum ceva de munca in domeniul pt.care am ales sa invat. E foarte deprimant sa mergi la un interviu si sa ti se spuna ca nu ai experienta, (odata ce abia ai terminat studiile) si ca in ziua de azi e greu sa-ti gasesti un loc de munca fara sa ai o relatie, o cunostiinta.Dupa cum vedem, din pacate totul se invarte in jurul banilor, deci daca n-ai bani esti prost.Am ajuns la concluzia ca "În viață nu e important să ai cărți bune, ci sa le joci bine pe cele pe care le ai".
RăspundețiȘtergereFrumoasa postare. Am avut si eu momente cand simteam ca totul se prabuseste in jurul meu, primul a fost cand am pierdut prima sarcina iar al doilea cand am pierdut-o pe a doua. Asta s-a intamplat in primii ani ai casniciei mele, nu lucram si eram mai tot timpul singura acasa. Desi sotul meu a fost alaturi de mine 100% sufleteste nimeni nu poate stii ce e in sufletul unei femei care pierde o sarcina. A fost greu dar am trecut peste, desi ranile au ramas. Acuma ma bucur de 3 copiii minunati.
RăspundețiȘtergereSi eu ma bucur ca mai exista si persoane bune pe lumea asta, asa cum sunteti voi toate, cum este si Valentina, pe care desi o cunosc doar de pe fb pot spune ca e o persoana minunata, iar de fetita ei ce sa mai zic, e o dulceata.
Pupicei multi.
Pacat, ca de multe ori, alergand dupa alte si alte teluri / achizitii uitam cat de bogati si binecuvantati suntem... si ca nu numai lucrurile materiale, obiectele ne dau motiv sa fim fericiti, ci mai ales acele "sclipiri" si tresariri ale sufletului, care au loc in momentele de liniste, cand admiram un peisaj, sau citim o carte buna... in momentele de pace, cand tinem de mana persoana iubita... in momentele de extaz... sau de nebunie copilareasca, cand radem de nu mai putem la o cafea cu cele mai bune prietene... Acele clipe de regasire, de adevarata intalnire cu noi insine si cu ceilalti... Iti multumesc ca zi de zi faci sa se intample asemenea mici minuni aici, la Tine pe blog, si-ti doresc sa ai parte de cat mai multe experiente de acest gen. Caci ele ne dau putere si speranta atunci, cand simtim ca lumea se naruie in jurul nostru.
RăspundețiȘtergereIulia iti multumesc pentru acest articol.Tu esti un om deosebit, esti unul dintre acei putini oameni pe care as vrea sa ii intalnesc si sa ii am aproape.Citind articolul tau nu m-am abtinut sa nu pling, nu neaparat pentru ce a fost pana acum in viata mea cat pentru ceea ce inevitabil va urma.Totul este sa cred ca va trece cat mai mult timp pana atunci.Sotul meu sufera de Hodgkin (cancer limfatic) si nici nu vreu sa ma gandesc mai departe.Traiesc fiecare zi alaturi de el cat se poate de firesc ca nu cumva sa imi simta temerile.Ne-am fi dorit un copil dar doctorii au spus ca nu este indicat, asa ca ne avem doar unul pe celalalt.Ne luptam deja cu boala de 3 ani si mergem inainte.E greu dar nu ma las, doar sunt leoaica.Nu prea vorbesc despre aceste intamplari.Sunt de acord cu tine, cred ca mai important este sa fii om de valoare.Noi nici nu ne dam seama care sunt de fapt adevaratele bucurii ale vietii.Ma bucur ca intalnesc fie si numai virtual oameni ca tine, oameni care imi aduc zambetul pe buze si ma fac sa merg mai departe.Multumesc Iulia
RăspundețiȘtergereoff...am rosit toata, prima postare pe un blog in care cineva vorbeste despre mine si micuta mea...si vorbeste de bine :D . Multumim ingeras minunat Iulia!
RăspundețiȘtergere...despre momentele in care am simtit ca se prabuseste lumea..nici nu vreau sa-mi amintesc.
Nu stiu de ce, dar acest articol m-a emotionat... Eu cred in oameni, cred in visele mele si cred in mine. Ma doare suferinta altor oameni enorm si nu mi-as putea inchipui vreodata cum ar fi sa pierd pe cineva drag...Nu as vrea sa traiesc asta...Sunt o persoana vesela, sunt optimista, dar ei sunt sufletul meu, iar de suflet nu te poti niciodata rupe...
RăspundețiȘtergereMa bucur ca o am si eu pe Valentina in lista mea de prieteni :)
Citesc povestile voastre si ma cutremur...Am trecut si eu prin destule in viata, dar ma rog la Dumnezeu ca macar de acum inainte sa ne protejeze pe mine si pe familia mea de inevitabilul care oricum se va produce vreodata...Nu vreau sa traiesc cu frica drobului de sare...vreau sa iau fiecare clipa fix asa cum e, sa nu am niciodata sperante prea mari tocmai pentru a nu fi dezamagita
RăspundețiȘtergerema regasesc in fiecare articol de al tau dar in asta cel mai tare,nu vreau sa ma lamentez insa spun doar atat, momentele grele sunt foarte dureroase ,insa fara cineva drag alaturi care sa te sprijine ar fi si mai cumplite
RăspundețiȘtergereSuperb, felicitari pt vorbele frumoase si atent alese.
RăspundețiȘtergereFrumos articol Iulia dar dureros cand vezi atatia oameni suferind am citit si postarile fetelor si sincer iti spun ca nu ma pot abtine din plans o cunosc pe Catalina dupa facebook o am in lista de prieteni dar nu credeam ca are asa o suferinta cel mai mult suferi cand fiinta cea mai draga este bolnava si nu poti sa o ajuti sau ajuti dar nu atat cat ai vrea si eu am avut acum 8 ani o cumpana cu sotul meu de la o banala apendicita si un medic incompetend era sa nu mai iasa din operatie,pentru ca nu am avut sa-i dau toata spaga care a cerut-o l-a lasat sa dea in peritonita si nu mai stia ce sa faca cand a vazut ca nu mai avea puls la luat din salon sa nu-l mai vad eu si la lasat la sala de reanimare sa zaca si a mai avut si nesimtirea de a iesi sa-mi zica da ce vrei sa sti nu se stie daca scapa sau nu am crezut in acel moment ca totul sa terminat nu stiam ce sa mai fac va dati seama sa te operezi de apendicita si sa-ti zica ca nu stie daca mai scapi......in fine a trecut totul a fost bine pana la urma in curtea spitalului era o bisericuta m-am rugat lui bunutul sa nu ma lase singura o aveam si pe fica mea de crescut era mititica si ii multumesc ca mia auzit ruga si nu mi la luat a durat ceva recuperarea dar totul a iesit bine.Si Bogdanica iar ma impresionat foarte mult nu este usor sa cresti fara un parinte si asa este la noi degeaba ai carte daca nu ai parte daca nu ai cunostinte si bani nu faci nimic ce am ajuns .Va pup fetelor si va doresc tot binele din lume si nu uitati bunutul are grija de toti.
RăspundețiȘtergereOfff Jane....m-ai facut sa plang:(( si nu ma pot opri:( Multumesc Bunutului ca am o mama extraordinara care mi-a fost o prietena, sora, si tata si s-a sacrificat pt.mine si sora mea sa ne dea ce e mai bun.Nu i-a fost usor sa ne poarte in scoala pe amandoua, prin gazde si chirii, insa si-a dat totul pt.a nu ne lipsi nimic si multumesc Bunutului, nu mi-a lipsit nimic.Sper ca intr-o buna zi sa o pot rasplati pt.tot ce a facut pt.mine si sor'mea.Si stiu ca acum cea mai mare rasplata pt.ea ar fi aceea de a-mi gasi un loc de munca pe care mi-l doresc.Sper sa apara soarele si pe strada mea.Te pup:*
RăspundețiȘtergereSi eu cred in oameni. Daca mi se sfarseste si visul acesta, in ce sa mai cred? :( Pupici.
RăspundețiȘtergereAnca, imi pare foarte rau ca l-ai pierdut atat de devreme pe tatal tau :( Referitor, la gasirea unui job, sunt perfect de-acord cu tine: majoritatea sunt pe pile :( Imi dau seama ca e frustrant sa mergi de la un interviu la altul si sa primesti mereu raspunsuri negative. Sper ca acum ti-ai gasit job si nu mai treci prin aceeasi stare. Stiu ca in orasele de provincie e si mai greu sa gasesti un loc de munca fara sa ai relatii. Oricand, vrei sa vorbesti cu cineva, sunt aici. Te pup.
RăspundețiȘtergereAlina, ma bucur nespus de mult ca ai reusit sa treci peste cele doua suferinte si Bunutul ti-a dat 3 copii minunati. Le doresc sanatate si lor, si intregii tale familii si sper ca niciunul dintre voi sa nu mai sufere vreodata. Din cate stiu, atunci cand cineva drag noua sufera, ne este greu sa ne punem in pielea lui si cu atat mai greu, sa stim cum sa-l ajutam :( Totodata, si celor care sufera le este greu sa-si exprime suferinta si sa ne ceara ajutorul.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, si Vali si Ana Maria sunt niste scumpe. Pupici.
Multumesc mult, Monika. Ai perfecta dreptate ca de multe ori uitam lucrurile frumoase din viata noastra si ne pierdem in himere :( Te pup.
RăspundețiȘtergereCata, comentariul tau m-a facut sa aman atat de mult raspunsurile la comentariile vostre de la aceasta postare. L-am citit si m-a apucat plansul. Si acum cand scriu, plang. Plang pentru ca exista oameni minunati ca tine si sunt supusi unor incercari atat de grele, iar eu nu pot sa fac nimic :( Te stiu de ceva timp din mediul online, insa nu mi-am imaginat niciodata ca treci prin asa ceva. Se vede ca esti puternica precum o leoaica! Nu pot decat sa ii doresc sotului tau multa sanatate si Bunutul sa aiba grija de el sa se faca bine si tie sa-ti dea putere in continuare ca sa luptati impreuna! Eu cred in miracole! Sa-ti spun un secret: eu cobesc. Eu zic ca sotul tau se va face bine si veti trai fericiti multi ani de-acum in colo. Si pentru ca stiu ca eu cobesc, peste 20 de ani vin sa bem o naveta de sampanie impreuna toti 4 (tu cu sotul tau, eu cu al meu). Tu dai sampania :) Nu as vrea sa insist pe acest subiect, pentru ca stiu ca nu ti-ar placea (am ascendent in leu), insa putem vorbi oricand pe privat sau la telefon. Te imbratisez cu drag si sa nu te schimbi niciodata!
RăspundețiȘtergereMa inclin!
Vali, daca acele momente au trecut, cel mai bine e sa incercam sa le uitam. Chiar sunteti doua printese frumoase! Pupici.
RăspundețiȘtergereAnfreuta, ca si tine, sunt o persoana optimista si ma doare suferinta celor din jur. Mie imi este greu sa vorbesc despre momentele mele grele. Deja ma cunosti cat de cat si stii ca ma ascund in "carapacea" mea atunci cand am o problema.
RăspundețiȘtergereDaca nu o aveai pe Vali in lista de prieteni, puteai s-o adaugi, e o scumpa. Te pup.
Bianca, si eu merg pe ideea de a nu-mi face probleme singura si nici sa ma panichez din orice, doar ca sunt momente in care simti ca ai ajuns la capatul rabdarii :( Si eu va doresc la toti multa sanatate si sa aveti o viata fericita alaturi de cei dragi! Pupici.
RăspundețiȘtergereAndreea, nici mie nu-mi place sa-mi plang de mila si de aceea, atunci cand am o problema, sufar in tacere. E foarte adevarat ca e si mai greu sa treci printr-o suferinta singur :( Ca sa mai indulcesc putin articolul: Un necaz impartasit de mai multi, e o adevarata petrecere.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult. Pup.
RăspundețiȘtergereJane, nu ma mai opresc din plans cand vad atata suferinta in jurul meu. Ceea ce mi se intampla mie e doar o furtuna intr-un pahar cu apa. Ma bucur tare mult ca Nelu e bine. Asta dovedeste ca Bunutu' nu doarme (asa cum imi place mie sa spun). Te pup.
RăspundețiȘtergereAnca, sunt convinsa ca va rasari soarele si pe strada ta si-ti vei gasi un loc de munca. Cred ca mama ta e tare mandra de voi doua. Nu e putin lucru sa ai un suflet deosebit. Te pup.
RăspundețiȘtergereMultumesc Iulia!Saptamana asta astept sa fiu chemata la un interviu.Ramane ultima mea speranta:(Am o presimtire ca va fi bine, dar acum cine stie....Sper sa revin cu vesti bune:)Pupicei:*
RăspundețiȘtergereBafta multa, Anca! Te pup.
RăspundețiȘtergereMi-a mers la suflet postarea asta si comentariile pe care le-a generat. Trec printr-o perioada foarte urata din viata mea, si m-a ajutat mult ce am citit aici. Mi-am dat seama ca sunt oameni care au suferit sau sufera mult mai mult si merg inainte cu capul ridicat, si mi-am dat seama ca am mai trecut si eu prin alte situatii poate mai grele in care nici macar nu aveam pe nimeni alaturi. Acum ceva timp aveam in dotare ceva mai mult optimism si incredere in oameni, in momentul de fata imi e din ce in ce mai greu sa le mai gasesc, dar vreau sa multumesc tuturor celor care si-au impartasit experientele si sentimentele aici, pe mine m-ati ajutat azi sa am incredere ca pot sa o iau de la capat. Va pup si va imbratisez pe toate.
RăspundețiȘtergereCrisitna, avem nevoie de optimism si de incredere in fortele proprii. Stii ca orice greutate sau suferinta ne face mai puternici. Daca te pot ajuta cu ceva, te rog sa-mi spui prin mesaj privat. Te pupam si noi si suntem alaturi de tine.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Iulia.Abia astept sa dau sampania.Ma bucur mult ca intalnesc oameni deosebiti ca tine.Asta ma face sa merg cu speranta mai departe.
RăspundețiȘtergereCata, sunt alaturi de tine. Daca e nevoie, dau eu sampania :) Pupici.
RăspundețiȘtergerespre rusinea mea,eu abia acum am citit comentariile,citisem postarea cand inca nu erau postate comentariile. intr-adevar aceasta postare merge la suflet. poate ca pe fb sunt o fire sociabila si vesela si ... o persoana ok. dar in viata de zi cu zi sunt considerata o fitoasa la prima vedere,mi-au zis-o "n" persoane in fata, insa au vazut pe parcurs ca sunt o fire visatoare ce iubeste viata si fiecare lucru micut sau gest neinsemnat. de aceea din cauza firii mele sufar,o sa va intrebati de ce,simpu pt ca nu am prietene cu care sa vb. Am o singura prietena care imi e ca si o sora ne stim din liceu,dar ea este departe munceste in strainatate,astfel ca ne vedem foarte rar,in schimb vb la telefon,suntem pe moda veche nu ne place sa vb pe mess decat daca vrem sa ne trimitem poze. Toate prietenele cu care vorbeam si le ajutam,mi-a intors rand pe rand spatele,sincer nu stiu de ce.nu le-am facut rau ,nu am barfit pt ca nu imi place,nu am deranjat. insa cel mai mult m-a durut sa vad persoane dragi mie pe care le-am ajutat cum mi-au intors spatele atunci cand m-am lovit de o problema. da in vara aceasta am avut o mare problema despre care nu vreau sa imi mai aduc aminte,mai am un pic si trec peste acest hop. de aceea sunt alaturi de Catalina si ii pot spune ca din partea mea are tot respectul,este o fire puternica si merita tot ceea ce e mai bun.la fel ca ea mai sunt cateva fete cu care vb si cu care simt ca am o relatie de prietenie frumoasa. abia astept sa le intalnesc pe toate fetele personal ele merita toata atentia mea. va pup fetelor sper ca nu v-am plictisit.
RăspundețiȘtergere