Sa ne facem timp sa mirosim trandafirii…

                                                 

In ultimii ani am avut senzatia ca timpul trece cu viteza luminii. Parca perioada dintre trezitul de dimineata si momentul in care te asezi in pat mort de oboseala nu exista. Si poate ca asa si este…existenta noastra de zi cu zi se imparte intre serviciu, platit facturi, nervi in trafic, s.a.m.d. uitand sa ne acordam macar o clipa de ragaz, o clipa pe care sa o petrecem cu noi insine sau cu o persoana draga. Ne pierdem in a munci ca niste sclavi la o multinationala, trudind si incercand sa impresionam sefii pentru o promovare, pentru o marire de salariu. Odata cu promovarea sau marirea de salariu ne cresc si pretentiile: apartamentul cu doua camere in care locuiam pana ieri nu ne mai place, masina e prea veche, hainele nu mai sunt la moda, iar excursiile in tara sunt doar pentru studenti. Ce putem face in situatia asta? Ne facem un credit pe 30 de ani (tocmai ce am achitat vechiul credit de nevoi personale si televizorul de ultima generatie cumparat in rate), ne mutam intr-o casa spatioasa dintr-un renumit complex rezidential si muncim tot mai mult pentru a o achita. Ne-am cumparat acasa, insa acum avem nevoie de mobila si de un designer de interior care sa ne invete arta feng shui si ne spuna ca albastrul nu se potriveste cu culoarea maro. Mergem din nou la banca, contractam un nou credit de nevoi personale si ne mobilam noua casa asa cum ne dorim. O casa intr-un complex rezidential “de fite” “cere” o masina noua, haine noi si tot asa. Ajungem sa muncim tot mai mult pentru o alta promovare, pentru o alta marire de salariu. Uitam de momentele frumoase pe care odinioara le petreceam alaturi de iubit sau iubita, alaturi de prietenii de-o viata, casa pe care tocmai am cumparat-o si am mobilat-o o folosim doar pentru a ne face un dus, pentru a mai verifica o data emailul de serviciu si pentru cateva ore de somn chinuit. Masina pe care tocmai am cumparat-o in leasing ne ajuta doar sa-i facem pe prieteni si pe colegii de munca sa “crape de ciuda”. In toata aceasta perioada am uitat deja ca avem niste parinti, ca avem o sora sau un frate care asteapta macar un telefon de la noi. Singura forma de socializare ramane facebook-ul, emailurile funny trimise in graba fara a fi deschise si citite in prealabil, teambuidingurile si, bineinteles iesirile cu colegii de serviciu. Prietenii de alta data sunt deja dati uitarii, acum nu ne mai intereseaza decat noii prieteni: colegii de serviciu. Iesirile in oras cu noii prieteni sunt mult mai interesante mai ales ca avem subiecte comune de discutie: “tipa de la marketing e prost imbracata”, “tipa de la PR e o increzuta”, “tipele de la conta’ sunt obeze”, “tipul de la IT freaca menta toata ziua”, iar “asitenta de pe vanzari sigur se culca cu seful”. Pe ici pe colo mai apar subiecte de genul: “Bianca Dragusanu nu mai e cu Bote”, “Cruduta a pozat goala” sau “au revenit in voga pantofii cu toc gros”. Intr-adevar, discutiile sunt “erudite” si mai ales, folositoare. In tot acest timp pe care noi il petrecem cu noii prieteni nu ne aducem aminte ca acasa ne asteapta iubitul sau iubita, copiii. De ce sa ne batem capul si cu copiii astia, doar au bona, au tot ce le trebuie? Ce le lipseste? Daca sunt deja scolari e treaba profesorilor sa le ofere educatie! Nu e suficient ca noi muncim de dimineata pana noaptea tarziu ca sa le oferim ceea ce e mai bun? Chiar nu apreciaza nimeni efortul nostru?  Anii trec…parintii s-au dus demult, sotul sau sotia e fericit(a) intr-o relatie extraconjugala (daca nu ne-a parasit deja),copiii au crescut si au viata lor, prietenii de odinioara s-au saturat sa astepte un semn de viata din partea noastra si au cautat compania si atentia altor persoane. Brusc ne trezim singuri: prietenii de la serviciu nu sunt dispusi sa ne asculte frustrarile sau framantarile. Brusc ni se pare noua, insa ruptura de tot ceea ce iubeam candva s-a produs incet, dar sigur. La ce ne mai foloseste casa aia mare si frumoasa pe care am cumparat-o acum 10-20 de ani cu atatea sacrificii? La ce ne mai folosesc hainele si masina “ultimul racnet”? Suntem atat de singuri! Unde sunt momentele de alta data cand mergeam la serviciu cu tramvaiul tinandu-ne de mana cu persoana iubita? Unde sunt serile pe care le petreceam candva cu prietenii band bere la halba la o terasa ieftina din cartier sau la un pub studentesc? Unde sunt momentele in care radeam cu gura pana la urechi? Unde sunt noptile in care faceam dragoste cu persoana iubita pana spre dimineata si apoi adormeam unul in bratele celuilalt? Ce dor imi este de plimbarile prin parcul Herastrau savurand o vata din zahar! Si ce tare mi-e dor de vacantele pe care le petrecem la Busteni mergand cu gasca de prieteni  fara bilet de tren sau inghesuiti intr-o Dacie amarata! Toate acestea au fost parca acum 100 de ani si ce fericit eram! Timpul nu-l mai putem intoarce…viata a trecut pe langa noi. Toate sacrificiile pe care le-am facut in toti acesti ani au fost inutile. Am uitat sa ne traim viata. Dar poate ca am sacrificat ceea ce nu trebuie. Cum ar fi fost viata noastra daca petreceam mai putin timp la serviciu si acordam atentie si afectiune celor dragi? Probabil n-am fi ajuns manager general si nici nu ne-am fi petrecut concediile doar in strainatate. Parintii nostril ar fi inca in viata? Probabil ca nu, insa ar fi plecat dintre noi cu sentimentul ca i-am iubit, ca am apreciat tot ceea ce au facut pentru noi si ca nu i-am uitat niciodata si nici nu-I vom uita. Sotul/sotia nu ne-ar fi parasit? Nu e o garantie, insa in cazul in care ne-ar fi parasit am fi stiut ca e pierderea lui/ei; noi am facut totul ca relatia sa mearga, le-am aratat cat de mult ii iubim si cat de mult inseamna pentru noi. Poate ca n-a fost sa fie…Copiii nostri nu si-ar fi vazut de viata lor? Ba da, insa am fi prieteni si si-ar face timp din cand in cand sa vina la o cina in familie sau sa dea un telefon sa ne spuna ultimele noutati din viata lor. Prietenii vechi ar fi inca prietenii nostril? In mare masura, da, doar daca nu au muncit si ei mereu pentru un job mai bun, o casa mai mare sau o masina mai scumpa. In acest caz n-ar fi nicio pierdere. Poate ca e timpul sa ne amintim de noi si de cei dragi, sa nu uitam ca nu traim doar ca sa-i impresionam pe ceilalti. Sa nu uitam ca avem o viata de trait. Viata nu inseamna doar bani si functii de manager. Sa ne facem timp sa mirosim trandafirii, sa ne bucuram de inflorirea copacilor, sa ne lasam surprinsi de o ploaie calda de vara, de o “bataie” cu zapada, sa fim exaltati in fata unui apus de soare, sa-i apreciem pe cei din jurul nostru, sa zambim mereu si sa radem mai mult. Sa ne traim fiecare zi a vietii fara regrete! Sa ne bucuram de tot ceea ce avem si ca si cum maine nu ar exista!