"De ce?" e intrebarea pe care o pun copiii foarte des. "De ce e noaptea neagra?", "De ce mor oamenii?" "De ce soarele nu se vede si noaptea?", s.a.m.d. Cu trecerea timpului ne maturizam si nu mai incercam sa intelegem tainele Universului, insa ne-am dori sa intelegem tainele sufletului uman. Nu ne mai intrebam de ce e cerul albastru, dar ne intrebam de ce oamenii sunt rai sau sunt buni. De ce uneori bunatatea e rasplatita cu venin si cu invidie?
Intalnim oameni cu care nu rezonam de niciun fel si decat sa ne spunem rautati gratuite, ne ignoram reciproc, dar intalnim si oameni care ne sunt dragi din prima clipa. Sunt acei oameni care-ti castiga increderea si iti cuceresc sufletul. Cu fiecare zi care trece, te determina sa tii si mai mult la ei, dar apoi...intr-o buna zi, din cei mai buni si mai calzi prieteni se transforma in cei mai aprigi dusmani. Dintr-o data, iti dai seama ca s-ar rostogoli de bucurie daca te-ar vedea ca ti se intampla ceva rau. Mai mult decat atat, se si straduiesc sa te faca sa suferi, dar nu fatis pentru ca "nu da bine", ci pe cai nebanuite si intortocheate. Si-atunci, incepi sa te intrebi: persoana aceasta a fost asa dintotdeauna si doar a jucat teatru o perioada de timp, s-a schimbat pe parcurs? Care ar putea sa fie raspunsul? Cum e posibil sa disimulezi atat de bine si atat de mult timp?
Suntem noi, ceilalti prea naivi sau oamenii se schimba in timp?
