miercuri, 20 iunie 2012

Cum ne tratam acasa tenul gras/mixt?

Dragi ingerasi, asa cum va spuneam si pe Facebook, mi-am "reactivat" cateva tratamente pentru ten/corp/par preparate foarte usor in casa. De-a lungul timpului am trecut de la ten gras, la ten mixt, apoi normal. Pentru ca in comentarii am vazut mai mult solicitari pentru ten gras/mixt, astazi va voi impartasi cateva dintre trucurile bunicii mele, pe care le-am folosit si eu. Are sens sa va mai spun ca bunica mea la 80 de ani avea un ten mai frumos ca al unei femei de 50? Vi se va parea ciudat, insa n-a folosit niciodata o crema din comert. Atunci cand isi ingrijea tenul, o facea folosind ceaiuri de plante, o masca cu o rosie din gradina sau un gomaj din tarate de grau. Totusi, in tinerete a baut untura de peste. N-am incercat niciodata uleiul de peste, am o retinere :)
Nu va voi face o descriere a tenului mixt/gras pentru ca sunt convinsa ca fiecare dintre voi care aveti tenul de acest tip stiti exact cum se "comporta". Cu siguranta stiti ca tenul mixt/gras trebuie curatat in profunzime, atat dimineata, cat si seara.

Pentru ten gras/mixt sunt foarte bune ceaiurile din salvie, cimbru, papadie sau macese (1-2 cani/zi). Eu am baut ceai de macese in fiecare zi, pentru o perioada de vreo 6 luni, si asta s-a vazut pe tenul meu: fara puncte negre, fara cosuri, luminos si cu un aspect proaspat (pe atunci aveam tenul gras). Dintre toate cele enumerate de mai sus, ceaiul de macese e cel mai gustos, e un pic acrisor, insa nu are vreun miros ciudat.
Ca si sucuri de baut, e foarte ok sucul de mere (zilnic 1-2 pahare) sau moare de varza (de 3 ori pe zi cate un paharel de zeama de varza acra). Mai sunt niste sucuri care se prepara din ceapa, mesteacan sau papadie, insa nu cred ca va pasioneaza :)

Ca alimente, sunt foarte eficiente rosiile, caisele, urzicile si papadia. Nu va inchipuiti ca trebuie sa mancati salata de papadie, ci, in salata verde adaugati cateva frunzulite (sunt amare). De asemenea, cimbrul folosit la condimentarea mancarurilor, ajuta la mentinerea unui ten curat, fara impuritati.

Atunci cand aveam tenul gras, mai foloseam baile cu aburi (o data pe saptamana): o oala cu ceai fierbinte pe care o rasturnam intr-un lighean, ma acopeream cu un prosop si imi tineam fata deasupra aburilor pentru 5-10 minute. De obicei, foloseam ceai de musetel, rozmarin, menta sau coada calului. Efectul e super, curata foarte bine porii si e mai eficient decat orice demachiant pentru ca vaporii patrund in pori si ii curata, iar extractul de plante are un efect calmant pentru ten. Dupa o baie cu aburi, tenul se tamponeaza usor cu dischete (pe vremea bunicii cu vata) si e pregatit pentru o masca. 

Cateva masti usor de preparat si foarte eficiente:

1. Se amesteca bine o piersica zdrobita cu un albus de ou, batut spuma. Se aplica pe tenul curatat si se lasa sa actioneze aproximativ 20 de minute, dupa care se spala cu multa apa calduta. Eu stateam intinsa cele 20 de minute. Nu va pot spune ca efectul e mai puternic, insa preferam sa imi relaxez tenul in perioada in care ii aplicam masca. Acum, in epoca vitezei, aplic o masca si stau la calculator :)

2. O mana de boabe zdrobite de struguri se aplica pe ten, se lasa cam 20-30 de minute si apoi se clateste fata cu multa apa.

3. In cazul in care tenul e foarte gras, 1 albus de ou cu jumatate de lingurita de zeama de lamaie. La fel, se aplica pe fata si se lasa sa actioneze 5-10 minute, dupa care se indeparteaza cu multa apa. La mastile cu albus de ou sa fiti foarte atente pentru ca nu se folosesc decat o data pe saptamana!

4. O alta masca eficienta e cea preparata dintr-o mana de varza acra tocata marunt si amestecata cu 2-3 linguri de branza de vaci. Aceasta masca se lasa doar 15 minute si apoi se clateste cu apa calda.

5. Ultima masca pe care o stiu este cea preparata dintr-o rosie curatata si zdrobita cu 1-2 lingurite de tarate de grau. Se lasa sa actioneze aproximativ 10 minute si apoi se clateste cu multa apa.

In liceu, o prietena de-a mea folosea catei de usturoi zdrobit ca sa scape de cosuri. Era foarte eficient procedeul, l-am folosit si eu, insa dupa aceea nu mai puteam scapa de miros :)

Ceea ce v-am prezentat mai sus reprezinta alternative la mersul la un cabinet cosmetic. Nu intotdeauna avem banutii si timpul necesar sa mergem la cosmetica. Acum sa nu ma intelegeti gresit: nu stau mereu cu rosii si tarate pe fata :), insa sunt niste retete pe care eu le-am incercat si au fost foarte eficiente. Cu siguranta, si voi stiati multe dintre ele, dar nu le-ati mai folosit de multa vreme.

Daca sunteti interesate si de alte tratamente preparate in casa pentru diferite probleme ale tenului, parului sau corpului, va rog sa-mi spuneti si voi scrie: caut prin memoria mea de "blonda" :) 

Pupici.




29 de comentarii:

  1. Suuuuuper,eu am tenul gras le voi incerca si eu.Nu stiam ca sunt atatea masti pe care le putem prepara in casa.Multumesc Iulia esti minunata.Si pentru par gras?

    RăspundețiȘtergere
  2. janeta_2007200120 iunie 2012, 21:57

    Si eu am tenul gras asa ca si eu le voi incerca.Multumim .

    RăspundețiȘtergere
  3. Mirela, eu le stiu de la mamaia mea si le-am testat pe toate. Ea mi-a spus mai multe, dar eu le-am retinut doar pe cele mai simple :) Pentru par gras te intereseaza masti, sampon, apa de clatit parul sau iti doresti o postare cu mai multe trucuri de-ale bunicii pentru par gras? Pupici multi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pupici, Jane si sper sa-ti foloseasca!

    RăspundețiȘtergere
  5. super.abia astept sa le incerc,am tenul gras si cu cateva cosuri :(
    acceasi intrebare k si Mirela,stii ceva pt par gras?sau fff gras k al meu :) :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Am sa le testez pe rand pe toate..nu am citit niciodata atatea remedii intr-un singur articol..Ca sa nu mai spun ca de multe din cele enumerate de tine nu am auzit pana acum si abia asteeept sa vad rezultatele.Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Larissa, ce anume te intereseaza pentru parul gras? Sunt si sampoane preparate in casa care nu iti iau timp prea mult, insa cele mai eficiente mi se par  apele de clatit parul sau impachetarile. Stiu ce inseamna par gras, sa trebuiasca sa-l speli mereu. Am avut si eu parul gras si trebuia sa-l spal zilnic. Cu cat il spalam mai des, cu atat se ingrasa mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ai pentru ce, finuta draga. Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bianca, e tot ceea ce mi-am adus eu aminte ca foloseam atunci cand aveam tenul gras :) Stiam mai multe, insa acestea mi s-au parut cele mai eficiente. Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da iulia mai bine o postare cu mai multr trucuri pentru par gras care sa contina,si sampon,masca si apa de clatit parul :).Multumesc mult Iulia

    RăspundețiȘtergere
  11. mihaela caunic20 iunie 2012, 23:38

    superr sfaturi!chiar imi notez!multumim!

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu am tot tenul gras, asa ca aceste masti imi sunt foarte utile! Multumim mult ingeras ting ting!:* Asteptam si masti pentru par gras. :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Ingeras Gabi, am postat deja si cateva "trucuri" si masti pentru parul gras, e ultima postare. Au cerut fetele :) Ai dreptate, si parul gras vrea sa "pape", nu el, radacina lui :) Iar ma alint. Ce sa fac daca tu esti ting ting, imi permit:) Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc oentru toate mastile pe care ni le-ai prezentat. Sunt unele pe care le stiam si le-am si aplicat dar sunt si unele de care nu aveam habar. Moare de varza beam in copilarie de fiecare data cand mergea bunicul dupa varza murata si am sa ma reapuc de baut :). Cum multe din ingrediente le am la indemana ma voi apuca de facut masti :) dar trebuie sa vii sa stai cu copiii ca sa nu-i sperii eu. Cred ca incep cu cea de varza acra si branza :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Mirela, m-am conformat :) am postat cate lucruri si pentru parul gras. Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  16. Alina, vin sa facem prajituri din nisip. Cred ca-mi ies mai bine decat alea la cuptor :)))

    RăspundețiȘtergere
  17. Iulia si mie imi ies mai bine cele din nisip ca la cele din cuptor nici eu nu ma oricep deloc :))))))

    RăspundețiȘtergere
  18. Lasa ca ne permitem sa ne alintam, ca doar suntem intre ingerasi ting ting:* pupicei:*

    RăspundețiȘtergere
  19. Wow! Super tare. Multumim mult! Poate incerc si eu cateva, trebuie doar sa scap de lene. :)))

    RăspundețiȘtergere
  20. Calin Andreea Daniela21 iunie 2012, 18:11

    Foarte utile! O sa-i spun cateva si surorii mele, pentru ca pe timp de vara are probleme cu tenul...Eu imi fac masca din o lingurita de miere si un galbenus de ou, apoi ma clatesc cu ceai caldut de musetel si apa rece...E excelenta!

    RăspundețiȘtergere
  21. Carmen, lenea e o mare problema si la mine :) Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  22. Cristina Fronoiu4 iulie 2012, 14:12

    Mi-ai dat de lucru :)) Mastile si trucurile le stiam in mare parte, dar treaba cu ceaiul de macese - nu. Am fost mereu constienta ca in problemele cu tenul e necesara o abordare care sa porneasca de la interior, dar na, e mai usor sa arunci o masca 'minune' pe fata decat sa lucrezi mai in profunzime. Deci de saptamana viitoare ma pun la cura de ceai de macese. E bine ca imi place ceaiul, si chiar cel de macese. Insa beau doa ocazional, nu stiam ca face minuni :D Oare e ok daca il beau in loc de apa? In general nu prea imi place sa beau apa, apelez ori la sucuri din comert ori la ceai facut in casa si tinut la rece. Daca in loc de 1-2 cani pe zi as bea un litru -2 , ar fi de bine sau de rau...? :D

    RăspundețiȘtergere
  23. Andreea, e importanta si alimentatia. Multe probleme ale tenului vin din interior.

    RăspundețiȘtergere
  24. Cristina, eu am baut ceai de macese vreo 6 luni si nu aveam nevoie de niciun fond de ten pentru ca pielea era foarte curata si luminoasa. Poti sa bei pana la 2 litri de ceai de macese, dar neindulcit. O alta sursa a problemelor tenului, o reprezinta dulciurile si mancarurile prea grase. PS: Renunta la sucurile din comert :) 

    RăspundețiȘtergere
  25. Calin Andreea Daniela12 martie 2013, 12:27

    Foarte utile! O sa-i spun cateva si surorii mele, pentru ca pe timp de vara are probleme cu tenul...Eu imi fac masca din o lingurita de miere si un galbenus de ou, apoi ma clatesc cu ceai caldut de musetel si apa rece...E excelenta!

    RăspundețiȘtergere
  26. Carmen, lenea e o mare problema si la mine :) Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  27. Madalina Badescu23 mai 2014, 13:02

    Sora mea a avut probleme cu tenul mult timp, cu excesul de sebum, dar
    si cu cosurile asa ca mama s-a hotarat sa mearga cu ea la un doctor bun, sa ii
    recomandate un tratament eficient.

    Medicul i-a dat un tratament natural pentru o curatare buna a tenului,
    pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai(tea tree oil) de la Thursday
    Plantation.

    Tratamentul este asa…prima data se spala cu spuma naturala de spalat
    pe fata pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai.


    Apoi dupa spuma, sa foloseasca lotiune tonica naturala cu arbore de
    ceai si hamamelis. Dupa ce a folosit cele 2 produse pentru excesul de sebum si
    pentru curatarea buna de impuritati, i-a zis sa foloseasca Crema
    hidratanta naturala pentru fata cu arbore de ceai, ulei de macese si vitamina E.
    Dupa un timp de folosire, diferentele se vad la sora mea. Tenul e mult mai curat, nu mai este uleios, si nici nu imi mai apar cosuri si puncte negre.


    La ea, produse acestea cu arbore de ceai de la firma asta au functionat si inca functioneaza foarte eficient.

    RăspundețiȘtergere