In ultimii ani am avut senzatia ca timpul trece cu viteza
luminii. Parca perioada dintre trezitul de dimineata si momentul in care te
asezi in pat mort de oboseala nu exista. Si poate ca asa si este…existenta
noastra de zi cu zi se imparte intre serviciu, platit facturi, nervi in trafic,
s.a.m.d. uitand sa ne acordam macar o clipa de ragaz, o clipa pe care sa o
petrecem cu noi insine sau cu o persoana draga. Ne pierdem in a munci ca niste
sclavi la o multinationala, trudind si incercand sa impresionam sefii pentru o
promovare, pentru o marire de salariu. Odata cu promovarea sau marirea de
salariu ne cresc si pretentiile: apartamentul cu doua camere in care locuiam
pana ieri nu ne mai place, masina e prea veche, hainele nu mai sunt la moda,
iar excursiile in tara sunt doar pentru studenti. Ce putem face in situatia
asta? Ne facem un credit pe 30 de ani (tocmai ce am achitat vechiul credit de
nevoi personale si televizorul de ultima generatie cumparat in rate), ne mutam
intr-o casa spatioasa dintr-un renumit complex rezidential si muncim tot mai
mult pentru a o achita. Ne-am cumparat acasa, insa acum avem nevoie de mobila
si de un designer de interior care sa ne invete arta feng shui si ne spuna ca
albastrul nu se potriveste cu culoarea maro. Mergem din nou la banca,
contractam un nou credit de nevoi personale si ne mobilam noua casa asa cum ne
dorim. O casa intr-un complex rezidential “de fite” “cere” o masina noua, haine
noi si tot asa. Ajungem sa muncim tot mai mult pentru o alta promovare, pentru
o alta marire de salariu. Uitam de momentele frumoase pe care odinioara le petreceam
alaturi de iubit sau iubita, alaturi de prietenii de-o viata, casa pe care
tocmai am cumparat-o si am mobilat-o o folosim doar pentru a ne face un dus,
pentru a mai verifica o data emailul de serviciu si pentru cateva ore de somn
chinuit. Masina pe care tocmai am cumparat-o in leasing ne ajuta doar sa-i
facem pe prieteni si pe colegii de munca sa “crape de ciuda”. In toata aceasta
perioada am uitat deja ca avem niste parinti, ca avem o sora sau un frate care
asteapta macar un telefon de la noi. Singura forma de socializare ramane
facebook-ul, emailurile funny trimise in graba fara a fi deschise si citite in
prealabil, teambuidingurile si, bineinteles iesirile cu colegii de serviciu.
Prietenii de alta data sunt deja dati uitarii, acum nu ne mai intereseaza decat
noii prieteni: colegii de serviciu. Iesirile in oras cu noii prieteni sunt mult
mai interesante mai ales ca avem subiecte comune de discutie: “tipa de la
marketing e prost imbracata”, “tipa de la PR e o increzuta”, “tipele de la
conta’ sunt obeze”, “tipul de la IT freaca menta toata ziua”, iar “asitenta de
pe vanzari sigur se culca cu seful”. Pe ici pe colo mai apar subiecte de genul:
“Bianca Dragusanu nu mai e cu Bote”, “Cruduta a pozat goala” sau “au revenit in
voga pantofii cu toc gros”. Intr-adevar, discutiile sunt “erudite” si mai ales,
folositoare. In tot acest timp pe care noi il petrecem cu noii prieteni nu ne
aducem aminte ca acasa ne asteapta iubitul sau iubita, copiii. De ce sa ne
batem capul si cu copiii astia, doar au bona, au tot ce le trebuie? Ce le
lipseste? Daca sunt deja scolari e treaba profesorilor sa le ofere educatie! Nu
e suficient ca noi muncim de dimineata pana noaptea tarziu ca sa le oferim ceea
ce e mai bun? Chiar nu apreciaza nimeni efortul nostru? Anii trec…parintii s-au dus demult, sotul sau
sotia e fericit(a) intr-o relatie extraconjugala (daca nu ne-a parasit deja),copiii
au crescut si au viata lor, prietenii de odinioara s-au saturat sa astepte un
semn de viata din partea noastra si au cautat compania si atentia altor
persoane. Brusc ne trezim singuri: prietenii de la serviciu nu sunt dispusi sa
ne asculte frustrarile sau framantarile. Brusc ni se pare noua, insa ruptura de
tot ceea ce iubeam candva s-a produs incet, dar sigur. La ce ne mai foloseste
casa aia mare si frumoasa pe care am cumparat-o acum 10-20 de ani cu atatea
sacrificii? La ce ne mai folosesc hainele si masina “ultimul racnet”? Suntem
atat de singuri! Unde sunt momentele de alta data cand mergeam la serviciu cu
tramvaiul tinandu-ne de mana cu persoana iubita? Unde sunt serile pe care le
petreceam candva cu prietenii band bere la halba la o terasa ieftina din
cartier sau la un pub studentesc? Unde sunt momentele in care radeam cu gura
pana la urechi? Unde sunt noptile in care faceam dragoste cu persoana iubita
pana spre dimineata si apoi adormeam unul in bratele celuilalt? Ce dor imi este
de plimbarile prin parcul Herastrau savurand o vata din zahar! Si ce tare mi-e
dor de vacantele pe care le petrecem la Busteni mergand cu gasca de prieteni fara bilet de tren sau inghesuiti intr-o Dacie
amarata! Toate acestea au fost parca acum 100 de ani si ce fericit eram! Timpul
nu-l mai putem intoarce…viata a trecut pe langa noi. Toate sacrificiile pe care
le-am facut in toti acesti ani au fost inutile. Am uitat sa ne traim viata. Dar
poate ca am sacrificat ceea ce nu trebuie. Cum ar fi fost viata noastra daca
petreceam mai putin timp la serviciu si acordam atentie si afectiune celor
dragi? Probabil n-am fi ajuns manager general si nici nu ne-am fi petrecut
concediile doar in strainatate. Parintii nostril ar fi inca in viata? Probabil
ca nu, insa ar fi plecat dintre noi cu sentimentul ca i-am iubit, ca am
apreciat tot ceea ce au facut pentru noi si ca nu i-am uitat niciodata si nici
nu-I vom uita. Sotul/sotia nu ne-ar fi parasit? Nu e o garantie, insa in cazul
in care ne-ar fi parasit am fi stiut ca e pierderea lui/ei; noi am facut totul
ca relatia sa mearga, le-am aratat cat de mult ii iubim si cat de mult inseamna
pentru noi. Poate ca n-a fost sa fie…Copiii nostri nu si-ar fi vazut de viata
lor? Ba da, insa am fi prieteni si si-ar face timp din cand in cand sa vina la
o cina in familie sau sa dea un telefon sa ne spuna ultimele noutati din viata
lor. Prietenii vechi ar fi inca prietenii nostril? In mare masura, da, doar
daca nu au muncit si ei mereu pentru un job mai bun, o casa mai mare sau o
masina mai scumpa. In acest caz n-ar fi nicio pierdere. Poate ca e timpul sa ne
amintim de noi si de cei dragi, sa nu uitam ca nu traim doar ca sa-i
impresionam pe ceilalti. Sa nu uitam ca avem o viata de trait. Viata nu
inseamna doar bani si functii de manager. Sa ne facem timp sa mirosim
trandafirii, sa ne bucuram de inflorirea copacilor, sa ne lasam surprinsi de o
ploaie calda de vara, de o “bataie” cu zapada, sa fim exaltati in fata unui
apus de soare, sa-i apreciem pe cei din jurul nostru, sa zambim mereu si sa
radem mai mult. Sa ne traim fiecare zi a vietii fara regrete! Sa ne bucuram de tot ceea ce avem si ca si cum maine
nu ar exista!
